BACALAUREAT 2014. Ce primesc promovații în acest an în loc de diplome. Decizia Ministerului Educației

BACALAUREAT 2014. Ce primesc promovații în acest an în loc de diplome. Decizia Ministerului Educației
Publicat: 12/07/2014, 12:55

Problema eliberării de adeverințe în loc de diplome a apărut în contextul anchetei procurorilor anticorupție care cercetează modul în care compania Romdidac, ce funcționa până în 1989 ca direcție în Ministerul Învățământului, a primit dreptul exclusiv de a furniza diplomele școlare și universitare, girat succesiv, după 1990, de șefii acestei instituții.

Ancheta Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a determinat Ministerul Educației să renunțe la colaborarea cu Romdidac și să facă demersurile necesare pentru care realizarea diplomelor să se facă de către stat, prin Imprimeria Națională.

„S-a renunțat la Romdidac, iar licitația pentru activitatea de furnizare a diplomelor nu este, în opinia mea, o variantă. Consider că această activitate trebuie să fie monopol de stat și intenționăm să fie făcută de Imprimeria Națională. Pentru a obține asta, e nevoie însă de cadrul legal. Mai întâi, prin recenta ordonanță de modificare a Legii educației, am stipulat ca responsabilitatea legată de diplome să revină Ministerului Educației Naționale și rămâne să fie dată și o hotărâre de guvern de modificare a organizării ministerului, după care ne vom putea duce la Imprimeria Națională, care să fie unic gestionar pe furnizarea de diplome. Precizez că, astfel, se face ‘curățenie’ și la acest capitol. Totul va fi gestionat de stat. Va exista și o bază de date unică, accesibilă online, în care oricând se va putea verifica veridicitatea unui act de studii”, a explicat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educației, Remus Pricopie.

Ordonanța de modificare a Legii educației prevede că „Ministerul Educației Naționale gestionează modalitatea de utilizare a formularelor actelor de studii, documentelor școlare, prin controlarea periodică a modului de folosire a acestora de către instituțile și unitățile de învățământ, avizează necesarul de formulare solicitat și comanda pentru tipărirea acestora”.

În aceste condiții, având blocată temporar activitatea de realizare a diplomelor, MEN a decis ca toți candidații care au promovat anul acesta bacalaureatul să primească adverințe în locul diplomelor care, conform legii, trebuiau eliberate în cel mult 10 zile de la terminarea examenului.

„Diplomele de bacalaureat se completează cu datele din catalogul electronic numai de către secretarii liceelor la care absolvenții au promovat ultima clasă și vor fi semnate de către aceștia și de către președintele comisiei din centrul de examen, în termen de cel mult 10 de zile de la terminarea examenului de bacalaureat. Pe diplome se aplică ștampila unității de învațământ la care candidatul a absolvit ultima clasă de liceu”, prevede metodologia bacalaureatului de anul acesta.

Un ordin emis recent de ministrul Remus Pricopie, care modifică, între altele, cadrul general de organizare și desfășurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și
de doctorat pentru anul universitar 2014-2015, prevede însă că anul acesta, cu titlu de excepție, „la admiterea în ciclul de studii universitare de licență, absolvenții de liceu care au promovat examenul național de bacalaureat în anul 2014 pot participa cu adeverința care atestă promovarea examenului național de bacalaureat”.

Același ordin prevede că „în anul universitar 2014-2015, candidații care au promovat examenul național de bacalaureat în anul 2014 prezintă la înscriere adeverința care atestă promovarea examenului național de bacalaureat în original sau în copie legalizată”.

În ordin se precizează și că adeverința dată absolvenților până la eliberarea diplomei are valabilitate cel mult 12 luni, față de 15 zile până în prezent. Adeverințele se eliberează de licee și se avizează de inspectoratul școlar județean sau cel al municipiului Bucuresti.

„În mod normal, nu trebuie să vină absolventul la inspectorat, ci directorul liceului, care adună toate adeverințele și le avizează la inspectorat. Apoi, pentru admiterea la facultate, absolventul își poate legaliza câte copii dorește. În fond, și dacă ar fi avut diploma de bacalaureat, tot trebuiau copii, dacă se înscria la mai multe facultăți”, a precizat Pricopie.

La adresa MEN vin însă și întrebări privind absolvenții care vor să se înscrie la universități din străinătate, unde le-ar putea fi necesară diploma, și nu adeverința.

„Absolvenții de liceu care sunt înscriși la diferite universități din străinătate au nevoie de diplomele de bacalaureat, majoritatea având termen limită 30 iulie 2014. Când credeți că vor putea intra în posesia lor?”, a întrebat, astfel, un vizitator al paginii de Facebook a lui Pricopie.

Ministrul Educației subliniază să adeverințele sunt documente legale, care înlocuiesc diploma până când aceasta este eliberată. „România era singura țară care dădea diploma la câteva zile după examen. Eu, de pildă, în Belgia, am primit diploma la un an după ce am terminat o serie de studii. Până atunci, m-am putut folosi de adeverință”, a spus Remus Pricopie.

DNA cercetează modul în care compania Romdidac, ce funcționa până în 1989 ca direcție în Ministerul Învățământului, a primit dreptul exclusiv de a furniza diplomele școlare și universitare, girat succesiv, după 1990, de șefii acestei instituții.

„Pe rolul DNA există o cauză în care se efectuează acte de urmărire penală in rem (cu privire la fapte) referitoare la suspiciunea comiterii unor infracțiuni de corupție și de evaziune fiscală”, arăta DNA, în februarie, într-un răspuns formulat la solicitarea MEDIAFAX.

Procurorii anticorupție verifică modul în care Ministerul Educației a încheiat un contract cu actuala societatea pe acțiuni Romdidac, în baza căruia compania a devenit unicul furnizor de diplome. În acest sens, sunt analizate convențiile încheiate între instituție și firmă.

Fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu spunea atunci că toți miniștrii postdecembriști, începând cu Liviu Maior, Andrei Marga și Mircea Miclea, au avut convenții cu Romdidac, pentru furnizarea diplomelor de studii.

Referitor la faptul că nu s-a pus problema organizării unei licitații pentru acest serviciu, fostul ministru aduce ca argumente asigurarea elementelor de siguranță ale diplomelor de studii și confidențialitatea acestora.

„Când vorbim despre diplome, vorbim despre o cutie a Pandorei, pentru că aceste acte au un caracter special. Nu pot fi făcute de oricine. Niciun ministru nu s-a angajat să renunțe la serviciile Romdidac, fiind vorba despre un document realizat pe un anumit tip de hârtie cu filigran, cu elemente de siguranță, aceste elemente nefiind publice. Apoi, după ce erau tipărite, se depozitau la sediul societății, de unde le luau unitățile de învățământ. Ministerul nu ar fi avut unde să le depoziteze”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andronescu.

Tot Ecaterina Andronescu a ținut să sublinieze că „niciodată în România nu a dat altcineva diplome”, rațiunea fiind tot ca acestea să aibă elemente de siguranță. „În 2009, au fost găsite diplome false tocmai pentru că lipseau elementele de siguranță, iar hârtia era diferită. Pentru realizarea diplomelor Romdidac, se folosea un anumit tip de hârtie. Societatea are o experință de peste patru decenii în producerea diplomelor. Mai mult, când au apărut diplomele false, am cerut Romdidac să transmită Ministerului Educației numele de pe diplome, așa cum au fost transmise instituțiilor de învățământ. În acest fel, Ministerul Educației a avut continuu evidența repartizării diplomelor. Mai mult, ministerul a interzis societății să elibereze numărul de diplome cerut de unele instituții, înainte de adoptarea cifrei de școlarizare”, a explicat Andronescu.

Printre șefii din Ministerul Educației care au girat, prin convenții sau note, colaborarea cu Romdidac se mai numără Daniel Funeriu (ministru), Cătălin Baba (secretar de stat), Oana Badea (secretar de stat) și Sorin Ionescu (secretar de stat).

Potrivit site-ului oficial al Romdidac SA, compania a fost înființată în 1962. Până în 1989, aceasta a funcționat ca departament în subordinea Ministerului Învățământului, având ca obiectiv furnizarea de aparatură de laborator, truse, echipamente audiovizuale, modele, mulaje, material grafic, tipizate școlare și alte materiale necesare instituțiilor de învățământ.

„După 1990, s-a transformat în societate comercială pe acțiuni, sub denumirea actuală, diversificându-și activitatea”, se arată pe site-ul companiei.

Contactat de MEDIAFAX, directorul general al Romdidac, Nicolae Bolboașă, a spus că nu poate da detalii privitoare la anchetă, având în vedere că dosarul este instrumentat de DNA.

„Firma Romdidac realizează formularele de peste 30 de ani, încă de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Este un fel de tradiție pe care am realizat-o atâția ani și am realizat-o bine, pentru că nu am avut niciun fel de probleme”, a declarat, tot pentru MEDIAFAX, Bolboașă.

Elvira Gheorghita,Valentin Anghel

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
WhatsApp, în mare pericol. Datele personale pot fi furate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
„S-a născut luptător” Cum se simte fiul lui Christian Sabbagh după ce a fost operat...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cum vor influența schimbările climatice agricultura românească?
×